Nu foarte demult si nici foarte departe, intr-un varf de penita, un om iesise din gaoace. Nu statea sa pice, uda la radacina, improsca impresii in stanga si in dreapta, sadea idei, provoca reactii, improsca cu cuvinte si uita sa-si ia restul.
Nu foarte demul si nici foarte departe, un varf de penita isi marea considerabil sansele de a exista si in ochii altora, micsorand considerabil distantele.
Caci in definitiv la ce bun doar cerneala in hau de gaoace ?
P.S. Probabil ca exista totusi o explicatie si pentru gaoace …
